NERESPECTAREA MĂSURILOR PRIVIND ÎNCREDINŢAREA MINORULUI

incredintarea minorului

NERESPECTAREA MĂSURILOR PRIVIND ÎNCREDINŢAREA MINORULUI

 

Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului constituie o infracţiune contra familiei reglementată de către legislaţia penală în art. 379 din Codul Penal.

Art. 379 în alin. (1) şi (2) expune situaţiile în care se poate reţine existena incriminării faptei mai sus menţionate.

Într-o primă accepţiune, codul dispune că,  reţinerea de către un părinte a copilului său  minor,  fără acordul celuilalt părinte sau a persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul  potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 1 lună până la 3 luni sau amendă.

Dacă, prima situaţie i-a vizat pe unul dintre părinţi, cea de a doua, aduce în discuţie, persoana căreia i-a fost încredinţat minorul, încredinţare ce se face prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare, de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent, iar nerespectarea dispoziţiilor se sancţionează, tot cu închisoare de la 1 lună la 3 luni sau amendă.

incredintarea minorului

  1. Structura incriminării

Ca şi structură, infracţiunea analizată, este constituită dintr-o varantă tip şi una asimilată.

Ne aflăm în prezenta variantei tip, la alin. 1, în situaţia în care, reţinerea minorului se face de către unul  dintre părinţi, fără costimţământul celuilalt părinte sau a persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul, potrivit legii.

Varianta asimilată, este reglementată în alin 2. şi vizează comiterea faptei de către persoana căreia i s-a încredinţat minorul, prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de către părţi sau de către organul competent.  

incredintarea minorului

  1. Condiţii preexistente

 A. Obiectul infracţiunii 

a) Obiectul juridic special 

Infracţiunea avută în vedere are ca obiect juridic special, relaţiile sociale referitoare la ocrotirea creşterii şi educării minorilor şi la asigurarea legăturii personale dintre părinţi şi copii, chiar şi atunci când părinţii sunt despărţiţi.

Scopul urmărit de legiuitor fiind acela de a incrimina nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului şi de a asigura apărarea eficientă a drepturilor prevăzute de Constituţie, în art. 48, alin (1). Potrivit căruia ,, familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe agalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educarea şi instruirea copiilor

b) Obiectul material în cazul aceste infracţiuni lipseşte.

 B. Subiecţii infracţiunii

 a) Subiectul activ. În cazul acestei infracţiuni, subiectul activ este calificat, în sensul că poate fi numai părintele minorului sau persoana căreia i s-a încredinţat minorul spre creştere şi educare.

În practica judiciară şi în literatura de specialitate s-a decis că, în cazul în care concubinul reţine copilul împiedicând-l să se deplaseze să-şi vadă mama, fapta nu constituie infracţiune de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, ci intră sub incidenţa infcaţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În practica judiciară s-a reţinut susţinerea inculpatei căreia i s-a încredinţat prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educarea minorul şi care a împiedicat pe fostul soţ să-l viziteze pe copil , aşa cum a stabilit instanţa, în sensul că, în speţă nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, pentru motivul că subiecţii activi ai acestei infracţiuni nu pot fi părinţii, aceştia putând săvârşi numai fapta incriminată prin art. 379 C. pen.  În lipsa oricărei limitări în cuprinsul textului, este evident că infracţiunea prevăzută în art. 379 C. pen. Poate fi săvârşită de orice persoană, inclusiv, părintele, căreia i s-a încredinţat prin hotărâre judecătorească minorul, spre creştere şi educare.

Privitor la participaţia penală poate exista numai sub forma instigarii sau a complicităţii.

b) Subiectul pasiv al infracţiunii, în varianta tip este părintele sau persoana căreia i s-a încredinţat minorul, iar în cazul celei asimilate, părinţii minorului, respectiv, în cazul în care minorul a fost încredinţat unei alte persoane decât părinţilor pentru creştere şi educare.

incredintarea minorului

 3. Conţinutul constitutiv 

A. Latura obiectivă 

a) Elementul material. Sub aspectul elementului material, infracţiunea se realizează, în varianta prevăzută în alin. (1) al art. 379 C. pen., prin acţiunea de reţinere a minorului de către un părinte, iar în situaţia redată în alin. ( 2) al textului, prin acţiunea de împiedicare în mod repetat a orcăruia dintre părinţi de a avea legătură cu minorul.

Este necesar ca reţinerea minorului să se facă fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul. În cazul în care părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat minorul a consimţit ca acesta să fie reţinut, fapta nu constituie infracţiune.

Reţinerea nu trebuie confundată cu răpirea.

În cazul împiedicării oricăruia dintre părinţi de a avea legături cu minorul, este vorba de un minor care a fost încredinţat altei persoane prin hotărâre judecătorească, iar această persoană îi interzice să ia legătura cu părinţii săi. Atunci când instanţa de judecată desface căsătoria prin divorţ, persoana căreia i se încredinţează minorul poate fi şi unul dintre părinţi, iar acesta îl împiedică să ia legătura cu celălalt părinte. În practica judiciară s-a reţinut că a săvârşit această infracţiune inculpata care a refuzat în repetate rânduri, cum rezultă din procesele- verbale ale executorului judecătoresc, să execute hotărârea judecătorească prin care tatălui i se permisese să aibă legături personale cu copilul, nepermiţându-i tatălui să comunice cu minorul nici prin uşa întredeschisă.

Se poate ca, până la desfacerea căsătoriei prin divorţ, instanţa judecătorească să fixeze domiciliul minorului la unul dintre părinţi. Deşi textul art. 379 alin (2) C. pen. Are în vedere numai faptele de împiedicare comise după pronunţarea unei hotărâri judeătoreşti de împiedicare a minorului, în practica judiciară sa considerat că trebuie să se dea textului o interpretare mai largă, astfel încât săfie inclusă şi situaţia la care ne-am referit.      Întrucât legea penală este de strictă interpretare, se susţine că ar fi mai  potrivită intervenţia legiuitorului, aşa cum s-a propus în literatura de specialitate, intervenţie care să facă posibilă aplicarea textului şi în situaţia în care până la soluţionarea acţiunii de divorţ instanţa stabileşte domiciliul minorului la unul dintre părinţi.

Acţiunea de împiedicare a părintelui de a avea legătură cu minorul, constituie elementul material numai dacă se comite în mod repetat de cel puţin două ori.

b) Urmarea imediată. În cazul variantei tip art. 379 alin. (1) C. pen., urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol care pune în primejdie creşterea şi educarea minorilor.

În situaţia variantei asimilate art. 279 alin. (2) C. pen., urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol în ceea ce priveşte legăturile dintre copil şi părinte care poate duce la primejduirea creşterii şi educării normale a minorilor.

 c) Raportul de cauzalitate. Între activitatea incriminată şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Aceasta rezultă din însăşi săvârşirea activităţii incriminate.

B. Latura subiectivă

Sub aspect subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.

incredintarea minorului

4. Forme. Sancţionare

 A. Forme

Atât actele pregătitoare cât şi tentativa, nu sunt încă incriminate.

Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a produs reţinerea sau împiedicarea repetată a minorului de a avea legături cu părinţii.  În varianta prevăzută la alin. (1), fapta constituie o infracţiune continuă, existând, în consecinţă, şi un moment al epuizării, respectiv al încetării reţinerii minorului.

 B. Sancţionare

 Pedeapsa în cazul acestei infracţiuni este închisoarea de la 1 lună la 3 luni sau amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

 

Surse:

  1. Codul penal. Codul de procedură penală, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2018
  2. Dobrinoiu, Mihai. A. Hotca, Mirela, Gorunescu, Maxim Dobrinoiu, Ilie Pascu, Ioan Chiş, Costică Păun, Norel Neagu, Mirecea C. Sinescu – Noul Cod penal comentat, Partea specială, ediţia. III-a revăzută şi adăugită, Editura, Universul Juridic, Bucureşti, 2016

 

Autor: Alina – Ioana Dumitrescu

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *