Procedura ordonanţei de plată

 

Procedura ordonanţei de plată

Voi analiza, în cele ce urmează, procedura specială a ordonanței de plată, procedură reglementată prin noul Cod de Procedură Civilă.

Sediul materiei. Noul Cod de Procedură Civilă, intrat în vigoare din 15 februarie 2013, reglementează procedura ordonanței de plată prin art. 1014 – 1025 (Cartea a IV-a, Titlul IX). Scopul acestei proceduri este de a accelera obţinerea unui titlu executoriu împotriva debitorilor. Anterior, erau aplicabile prevederile O.U.G. nr. 119 / 2007, ordonanță care a transpus în legislaţia internă dispoziţiile Directivei 2000/35/CE a Parlamentului şi a Consiliului Uniunii Europene, privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale.

A rămas în vigoare Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante. Această lege transpune pe plan intern prevederile Directivei 2011/7/UE a Parlamentului şi a Consiliului Uniunii Europene și face trimitere la prevederile cuprinse în Titlul IX al Codului de procedură civilă, cu privire la procedura ordonanţei de plată.

Domeniul de aplicare. Conform art. 1014 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă, prevederile procedurii ordonanței de plată se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură, ori în alt mod admis de lege. Alin. (2) exclude din sfera de aplicare a procedurii creanțele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvență, iar prin alin. (3) este definit înțelesul termenului de ”autoritate contractantă”.

Ce reprezintă creanța certă, lichidă și exigibilă? Din analiza art. 663 Cod de Procedură Civilă (Capitolul IV cu privire la Efectuarea executării silite) rezultă următoarele:

– Creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu. Conform doctrinei și a jurisprudenței, existenţa unei chestiuni litigioase în ceea priveşte creanţa nu înlătură în mod obligatoriu caracterul cert al creanţei şi nici nu determină în mod necesar respingerea cererii de emitere a ordonanţei de plată.

– Creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui. De precizat faptul că art. 1014, alin. (1) prevede clar că obiectul creanţei în procedura specială a ordonanţei de plată nu poate fi decât o sumă de bani, iar cuantumul acesteia trebuie să fie determinat.

– Creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată. Exigibilitatea creanţei este analizată în funcție de prevederile contractuale agreate de către ambele părţi, iar, în lipsa acestor prevederi explicite, termenul contractual de plată nu poate fi mai mare de 60 de zile calendaristice în cazul contractelor încheiate între profesionişti (art. 5 din Legea nr. 72/2013).

Tot din cuprinsul alin. (1) al art. 1014 rezultă că această creanţă constă în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Astfel, temeiul juridic al obligaţiei de a da suma de bani trebuie să aibă natură contractuală, în această sferă a contractelor civile se includ şi contractele comerciale. Deși nu sunt specificate cu exactitate înscrisurile cu care se dovedeşte natura contractuală a raportului juridic din care decurge creanţa, este inclusă o sferă largă a formelor pe care contractul în discuţie o poate avea, inclusiv cea a facturilor fiscale, acestea fiind menite a dovedi contractul în formă simplificată.

Procedura prealabilă este instituită prin art. 1015 Cod de Procedură Civilă. Astfel, creditorul trebuie să îi comunice debitorului o somație de plată, înainte de depunerea cererii de emitere a ordonanţei de plată la instanţa de judecată, prin două modalități:

– Prin intermediul executorului judecătoresc

– sau prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire.

Prin intermediul somației, creditorul îi pune în vedere debitorului să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia. Somația va întrerupe prescripţia extinctivă potrivit dispozițiilor art. 2540 Codul Civil, conform alin. (2) al art. 1015 Cod de Procedură Civilă.

Caracterele procedurii ordonanţei de plată: caracterul special, facultativ, contencios, accelerat şi abreviat, toate în vederea obţinerii unui titlu executoriu.

Caracterul special al procedurii decurge din normele speciale, prin derogare de la principiile generale ce vizează materia. De menționat faptul că şi normele ce reglementează procedura ordonanţei de plată urmează a se completa cu cele commune.

Caracterul facultativ al procedurii este subliniat şi de cel al celerităţii în ce priveşte judecarea cererii de emitere a ordonanţei de plată. Creditorul va putea să îşi valorifice drepturile şi pe calea unei acţiuni comune îndreptată împotriva debitorului.

Caracterul abreviat al procedurii ordonanţei de plată. Se constată sub mai multe aspecte asemănarea acesteia cu procedura ordonanţei preşedinţiale.

Instanța competentă. După emiterea și comunicarea somației, dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. La această cerere vor fi anexate înscrisurile pe care se întemeiază în dovedirea pretenţiilor. Trebuie avute în vedere atât competenţa materială a instanţei judecătoreşti sesizate (judecătoria sau tribunalul, în funcție de criteriul valoric, conform art. 94 și art. 95 Cod de Procedură Civilă), cât şi competenţa teritorială (art. 107 și urm. Cod de Procedură Civilă).

Conform art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cererile privind ordonanţa de plată, prevăzută de T. IX al Cărţii a VI-a NCPC,  se taxează cu 200 lei.

Cuprinsul cerererii este reglementat prin art. 1017 alin. (1) Cod de Procedură Civilă. Pe lângă toate elementele prevăzute prin art. 194 Cod de Procedură Civilă în privinţa cererii de chemare în judecată, respectând prevederile art. 148 Cod de Procedură Civilă, vor fi avute în vedere şi alte aspecte. Se vor indica:

– suma ce reprezintă obiectul creanţei, temeiul de fapt şi de drept al obligaţiei de plată, perioada la care se referă aceasta, termenul la care plata trebuia făcută plata şi orice alt element necesar pentru determinarea datoriei.

– suma ce reprezintă dobânzile aferente sau alte despăgubiri ce se cuvin creditorului, potrivit legii.

Vor fi anexate cererii toate înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate şi orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia, împreună cu dovada comunicării somaţiei prevăzute la art. 1015 alin. (1) Cod de Procedură Civilă. Cererea şi actele anexate se vor depune în copie în atâtea exemplarte câte părţi vor fi, plus unul pentru instanţă.

În privinţa determinării dobânzii, dispoziţiile art. 1018 Cod de procedură Civilă sunt destul de clare. Alin. (1) al acestui articol prevede că se aplică nivelul dobânzii  stability de către părţi pentru plata cu întârziere. În cazul în care părţile nu au stabilit nivelul acestei dobânzi, se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, rata de referinţă a dobânzii legale în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se va aplica pe întregul semestru. De asemenea, alin. (2) al aceluiaşi articol prevede faptul că mai poate pretinde creditorul şi daune – interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligaţiilor de către debitor.

Citarea părţilor se va face potrivit dispoziţiilor referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, conform art. 1019 alin. (1) Cod de Procedură Civilă. Citaţia va fi înmânată părţilor cu 10 zile înaintea termenului de judecată.

În citaţie se va preciza că debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată, sancţiunea nedepunerii întâmpinării putând fi ca instanţa să considere acest fapt o recunoaştere a pretenţiilor creditorului. Întâmpinarea nu se va comunica creditorului, dar acesta va lua cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării de la dosarul cauzei.

Stingerea litigiului. Hotărârea de expedient. În cazul în care creditorul declară că a primit plata sumei datorate, instanţa va lua act şi, printr-o încheiere definitivă, va dispune închiderea dosarului. Dacă creditorul şi debitorul ajung la o înţelegere asupra plăţii, instanţa va pronunţa o hotărâre de expedient, potrivit art. 438 Cod de Procedură Civilă. Această hotărâre este definitivă şi constituie titlu executoriu.

În cazul în care debitorul contestă creanţa, instanţa va verifica dacă această contestaţie este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, a explicaţiilor şi lamuririlor părţilor, iar dacă constată că apărarea debitorului este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditorului prin încheiere.

Dacă apărările pe fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute mai sus, iar acestea ar fi admisibile potrivit legii în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea de emitere a ordonanţei de plată, pronunţând tot o încheiere. În ambele situaţii de mai sus, creditorul îşi va putea valorifica creanţa pe calea unei acţiuni de drept comun având în vedere că încheierea astfel pronunţată nu are autoritate de lucru judecat.

În cazul în care instanţa, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum şi a declaraţiilor părţilor, constată că pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanţa de plată în care se vor preciza suma şi termenul de plată.

Dacă instanţa constată că numai o parte dintre pretenţiile creditorului ar fi întemeiate, va emite ordonanţa de plată numai pentru această parte, stabilind şi termenul de plată. Pentru restul sumei creditorul va putea formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.

Termenul de plată stabilit prin ordonanţa de plată emisă nu poate fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile de la data comunicării ordonanţei. Se va putea stabili alt termen de plată numai în cazul în care părţile se vor înţelege în acest sens.

Dacă debitorul nu contestă creanţa prin întâmpinare, ordonanţa de plată va fi emisă în termen de cel mult 45 de zile de la introducerea cererii.

Cererea în anulare. Ordonanţa de plată emisă poate fi atacată numai de către debitor, în termen de 10 zile de la data înmânării sau a comunicării acesteia, prin formularea cererii în anulare.

Creditorul va putea formula şi el calea de atac împotriva încheierilor prevăzute la art. 1021 alin. (1) şi (2), dar şi împotriva ordonanţei de plată prevăzute la art. 1022 alin. (2), în acelaşi termen.

Se vor putea invoca numai nerespectarea cerinţelor prevăzute pentru emiterea ordonanţei de plată, precum şi cauze de stingere a obligaţiei ulterioare emiterii ordonanţei de plată.

Cererea în anulare se va soluţiona de către instanţa care a pronunţat ordonanţa de plată, în complet format din 2 judecători şi nu va suspenda executarea. Această suspendare va putea fi solicitată de către debitor, numai cu dare de cauţiune, conform alin. (5) al art. 1024 Cod de Procedură Civilă.

Cererea în anulare poate fi admisă în tot sau în parte sau poate fi respinsă. În situaţia în care cererea în anulare este admisă, instanţa va putea să anuleze în tot, sau în parte, ordonanţa de plată emisă.

În cazurile prevăzute la alin. (2) al art. 1024 Cod de Procedură Civilă, instanţa va admite cererea în anulare şi va emite o ordonanţă de plată. Hotărârea astfel pronunţată este definitive.

Ordonanţa de plată este executorie, conform art. 1025 Cod de Procedură Civilă, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare şi are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluţionarea cererii în anulare. Ea devine definitivă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare.

Împotriva executării silite a ordonanţei de plată se poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun, prin care se vor putea invoca neregularităţi privind procedura de executare, precum şi cauze de stingere a obligaţiei ivite ulterior rămânerii definitive a ordonanţei de plată.

 

Mihai Florian Dumitrescu,

27 august 2018

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *